Povesti de adormit copiii

Astazi David a hotarat: va face un OM. De ce sa se incurce el cu meserii marunte, incepe cu ce este mai important. Pana la urma si Dumnezeu a facut Omul pe la inceputuri, cand inca nu stia ce va iesi, cam asta are de gand sa faca si el. Are deja 5 ani, a aflat din ce este format un Om, a citit cum a facut Dumnezeu Omul deci stie tot ce ar trebui sa stie, crede el. Bun… Prima conditie nu vrea o surioara sau un frate din burtica mamei asa cum a venit el pe lume, el vrea sa traga cu coada ochiului la cum se formeaza, sa-l vada crescand, ca pe o planta. A pus multa apa in cea mai mare oala a mamei (doar omul se va face mare de la inceput), multa apa caci stie, desi nu este foarte convins, ca omul este format peste 80% din apa.

-Mama apa este lichida, lichidele curg, eu de ce nu curg?! Apoi a pus bete de chibrit, pentru fosfor si cuie pentru fier, si o bucata de branza pentru Calciu si paine…

– Painea pentru ce este David?!

– Paine pentru ca Buna mananca foarte multa paine si asta inseamna ca avem si noi in organism.

A mai pus si un praf de sare si un pumn de pamant (pentru ca pamant si apa a folosit si Doamne – Doamne) si a acoperit totul cu o panza mare alba.

– De ce ai acoperit oala, David?

– Vreti ca Omul meu sa iasa dezbracat?! Nu este frumos.

– Si cum se va numi?

– Bineinteles, OM.

In fiecare dimineata David isi viziteaza creatia, care incet, incet incepe sa miroasa si sa capete o culoare incerta. Mama ar arunca imediat compozitia, dar nu vrea sa dezamageasca copilul, care, si asa este din ce in ce mai trist. Cu fiecare zi care trece si nu se intampla nimic David se intristeaza. Mama incearca sa-l obisnuiasca cu ideea, il ia in brate si discuta serios cu el in camera lui.

– David, trebuie sa intelegi ca numai Dumnezeu a putut sa faca Omul, ca El este in fiecare dintre noi, El a suflat asupra fapturii din pamant si apa pentru a-i da viata, elementele nu se combina asa de capul lor. Totul in lumea asta se misca dupa anumite reguli, pe unele le cunoastem pe altele nu. Toti functionam dupa reguli, chiar si tu (mama incearca sa-l aduca pe taramul ei, cu picioarele pe covor si viata plina de reguli: spala-te pe maine, spala-te pe dinti, saluta vecinii respectuos, etc).

Dintr-o data copilul tresare fericit, sare din bratele mamei lui si se intreapta spre bucatarie. Ridica panza, isi umfla plamanii si sufla cu putere. Sta si asteapta… Panza se misca, se umfla, se misca… Copilul emotionat cu gura deschisa o apuca pe mama lui de mana ii este teama panza se misca panza se da la o parte

MIAU! sare pisica neagra.

– MAMAAAAA! TATAAAA! Am facut o pisica, cred ca am gresit formula, dar mi-a iesit o pisica….

Peste cateva clipe de liniste (mama si tata intre ras si ras) copilul incepe sa urle cu lacrimi:

– TATAAAA! Simba mi-a mancat Omul.

Asa, spre seara am redevenit o familie linistita: copilul fericit ca experimentul lui a iesit (doar pisicile sunt carnivore, nu?!), mama ca a scapat din impas iar copilul este intreg sufleteste si tata pentru ca a gasit rezolvarea problemei.

PostScriptum pentru copii care vor sa faca un Om : cititi „de ce sunt unic?” Post scriptum pentru parinti: Oala se spala usor cel mai greu este sa convingeti pisica (semnat Tata)

Etichete: , , ,

Acesta este inceputul unei serii de povesti mai mult sau mai putin adevarate, intamplari reale sau imaginare ale unui baietel pe nume David si ale cainelui sau Bruce.

Astazi Buni a venit in vizita la David. In timp ce parintii au plecat de acasa ei doi au ramas impreuna sa se joace. Buni a propus sa citeasca o poveste, David vroia sa construiasca garaje din cuburi pentru ale lui Cars. Nu puteau sa se inteleaga deloc. Atunci David a popus sa faca ceva ce nu mai facuse niciodata, dar auzise el la televizor ca asa se poate alege cand ai mai multe preferinte. Deci, David i-a propus lui Buni sa voteze.

– In regula a zis Buni, dar nu cred ca ne va ajuta prea tare pentru ca suntem doar noi doi, ai sa vezi, tu  ai un vot, eu am un vot, deci suntem la egalitate.

Poate ca nu, am eu o idee a spus David, esti de acord sa votam?!

Bine spune Buni, ok eu votez pentru citit. Dar unde pleci?! intreaba Buna vazand ca baiatul dispare rapid in camera lui.

Imediat, Buni, am ceva de facut in legatura cu votul nostru.

Peste cateva secunde se intoarce David cu bratele pline cu jucariile sale de plus: Jinx si Bruce, Wall-E si Ursulet.

Gata, acum putem vota! spuse David.

Bine, accepta Bunica curioasa sa vada la ce sotie s-a mai gandit nepotul ei. Deci, inca odata iti spun ca eu sunt pentru a citi o poveste cu Andreea.

Bine, eu votez pentru a construi garaje pentru masinute, si pentru mine au venit sa voteze si prietenii mei, aici de fata.

Dar nu se poate, nu este cinstit, ei sunt niste jucarii de plus, nu pot vota, protesteaza Buni, mai mult amuzata de ideea nepotului .

Buni, ei sunt prietenii mei. Bineinteles ca prietenii mei ma sustin pe mine in tot ceea ce vreau si fac, asa ca, desi nu pot vorbi, te rog sa tii cont de prezenta lor, suntem 5 la 1 deci vom construi garaje, te rog sa-mi imbini si tu niste cuburi pentru a le aseza mai usor.

Bine, ai castigat, construim garaje, spune Buni intelegand ca nu are sorti de izbanda in acest caz. Dar, cum ti-ai convins totusi prietenii sa voteze pentru tine?! Nu intotdeauna daca cineva iti este prieten trebuie sa fii de acord cu el.

Stiu asta Buni, dar pentru fiecare am facut altceva: Pe Jinx-motanul de plus l-am pieptanat cu peria de par a mamei, stii ce frumos torc pisicile cand sunt scarpinate, am invatat ca asta este cea mai mare placere a lor, lui Bruce i-am spus ca pe el il iubesc cel mai mult dintre toti, si el este cel mai bun prieten al meu. Chiar daca nu este neaparat adevarat stiu ca i-am spus ceva ce-si dorea sa auda.

Buni este cu ochii din ce in ce mai mari, desi nu vrea sa-i simta copilul uimirea.

Iar cu Wall-E care este un robotel si cu Ursuletul polar?

A! cu Wall-e mi-a fost cel mai simplu, i-am promis o robotica, pe Eva, stii ca lui nu-i place sa stea singur, asa ca te rog sa-i suni pe parinti sa-mi aduca o surpriza, pe Eva de jucarie, iar pentru ursulet , i-am promis ca am s-o rog pe Mama sa ne faca un peste la pranz. Vezi, pentru fiecare am avut ceva ce stiu ca-i place, i-am oferit fiecaruia ceea ce stiu ca-si doreste.

Da, este adevarat David, dar este o mica problema, ii spune Buni.

Care, intreba David neincrezator? Era sigur ca nu i-a scapat nimic.

Cu Eva tot tu te joci, pestele tu-l vei manca, pe Jinx l-ai pieptanat pentru ca iti place tie pisica cu parul frumos. Deci totul ai facut doar pentru tine.

Vezi Buni, de aceea imi place sa ma joc cu tine, pentru ca ai inteles exact farmecul votului.

Ghici ce fel de poveste este, reala sau imaginara? Raspunsul, saptamana viitoare, astept votul tau, numai daca esti copil intre 3 si 10 ani sau parinte de copil intre 3 si 10 ani.


Arhive

Categorii

ExpertCounter

Free Counter, Blog Counter

Zelist

Histats.com

Blog Stats

  • 311 hits